Sepulcru

Camuflat în nefiinţă
 Încet aşterni gânduri pe rând,
 Spălate de conştiinţă
 Cad păcate pe-un cuvânt.
 

 Tremură suspine-n tine

 Memoria îţi zace sedată,
 De un anotimp uitat
 Lipit de-a timpului fereastră. 

 Rostu-l pierzi, că orişicare
 În pământ o să te întorci,  

 Orbit de-a vieţii lumină
 Moartea-n vis tu o cunoşti. 

Transferat prin amintire
 Chipul greu ţi-l recunoşti
 Ca într-o valiză goală
 Cauţi vreme să întorci.

 

  Dar aici este nimic
  Şi el tot o moarte are,
  Calculezi cum  să ridici
  Semnul de pe-o întrebare.
 
 
  E doar vid şi nefiinţă,
  Peste tot doar paşi de sticlă
  În ochi îţi constrângi tristeţea
  Ca pe-o ultimă neputinţă.

   Ai vrea să simţi,ai vrea să speri
   Că poate, ceva s-a schimbat,
   Dar în zadar tu cauţi porţi
   Când ceasul tău este stricat.
 
 
 
 Trecător fiind prin lume
 Din când în când, la stop te-opreşti
 Alegi lunga destinaţie
 A inepţiilor fireşti.

 

 Găseşte sensuri în toate
 Iar pe urmă poţi vorbi,
 Despre-a morţii singurătate,
 Despre-a vieţii agonii.