Apeiron
vineri, 11 aprilie 2014
pornire
m-am timpuit înăuntrul tău.
ochii pot țese reflectare
privirea se privește pe sine,
căutându-și asimetria.
eliberați cuvintele - au nevoie de spațiu.
lăsați verbele să strige,
să strice ochiul furtunii
pentru a construi ordinea.
și m-ai întrebat dacă pot uita.
sentimentele nu sunt doar sentimente.
legătura dintre tine și mine
se află în cercul unde înălțimea și adâncimea
se conjugă reciproc.
și m-ai desprins din când.
poți acoperi cerul cu o pleoapă
în adânc, neliniștea se naște pe sine
spre a se stinge liniște.
duminică, 1 septembrie 2013
Prima zi fără mine
sursa: tumblr
am obosit să lupt cu mine.
gândurile,
mi s-au preschimbat în tăceri
și-au năvălit în interior.
vorbele mi-au paralizat.
dincolo de cer,
cuvintele se întrec prin sens -
și-au uitat începutul.
viața mi s-a trăit
iar moartea
a intrat în comă.
miercuri, 14 august 2013
Zbor
As vrea sa pot zbura,
As vrea sa fiu o stare
Purtata de avant
In lumea asta mare.
As vrea sa impletesc
Lumina de o clipa
Sa pot considera prezentul
A nu fi o risipa.
Si-as vrea sa prind in gand
Taceri ce nasc chemari,
Sa le prefac in zari
Sa le inalt spre nori.
Si mi-as sadi in suflet
Realitati concrete
Pierzand astfel rutina
Zilelor defecte.
sâmbătă, 10 august 2013
***
Aș scrie tot cu timp
Căci el nu are stare,
Aș preschimba răspunsul
Într-un semn de întrebare.
Aș dobândi un calm etern
Secat doar într-o clipă
Căci sufletul e-un semn
Pentru tot ce se-nfiripa.
Aș bea din nostalgie,
Aș goli paharul
Secat de adevăr
Aș nărui amarul.
Și aș trasa în zări chemarea
Zeilor dintâi
Cerând îngăduința
Vechilor străbuni.
E-un haos adâncit
În calm și-n armonie,
Încât cunoașterea
Se zbate să reînvie.
joi, 1 august 2013
Priviri laterale
ochii se ciocnesc
de striațiile tavanului mult prea jos.
am impresia că retina fotografiază orizontul,
limitându-l cu cearcăne.
vineri, 26 iulie 2013
Cugetari I
Iubirea este considerată cea mai puternică forță din univers conform
lui Moliere.Oare așa să fie? Atunci de ce noi o materializăm, sau mai
bine zis încercăm s-o materializăm prin ființa de lângă? De ce încercăm
s-o facem palpabilă când ea de fapt este însăși nedefinitul? Poate că
acesta este unul dintre misterele cele mai mari ale omenirii pe care
nici măcar nu-l conștientizăm.Am senzația că ne agățăm disperați de
acest sentiment tocmai din această neputință de-al defini, de-ai desluși
misterul.Dar de ce să ucizi un sentiment printr-o noțiune? Ar fi o
crimă a minții ce-ar leza cu siguranță spiritul.Oamenii, de cele mai
multe ori, în mod inconștient ajung să creadă că persoana de lângă este
însăși iubirea, ajung să identifice sentimentul cu materia.Oare acest
lucru n-ar fi o încălcare a pactului dintre minte și suflet, dintre
paradisiac și luciferic? De fapt, oamenii nu iubesc persoana de lângă,
ei își iubesc propriul sentiment.E ca și când fiecare suflet este
conectat continuu la acest sentiment.O conectare spirituală pe care n-o
putem percepe, dar pe care de cele mai multe ori tindem s-o explicăm,
iar în momentul în care ne dăm seama că explicațiile sunt nule
conștientizăm adevăratul răspuns: imposibilitatea definirii
indefinitului.
Dacă oamenii își iubesc propria iubire asta ar însemna ca însuși sentimentul să se iubească pe sine?
Dacă oamenii își iubesc propria iubire asta ar însemna ca însuși sentimentul să se iubească pe sine?
Gand in picaj
gândurile au capete colorate.
trapezul conștiintei
este în picaj.
dar inima mi-e liniștită
știe că de acolo,
de jos,
poți vedea cerul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)