Iubirea este considerată cea mai puternică forță din univers conform
lui Moliere.Oare așa să fie? Atunci de ce noi o materializăm, sau mai
bine zis încercăm s-o materializăm prin ființa de lângă? De ce încercăm
s-o facem palpabilă când ea de fapt este însăși nedefinitul? Poate că
acesta este unul dintre misterele cele mai mari ale omenirii pe care
nici măcar nu-l conștientizăm.Am senzația că ne agățăm disperați de
acest sentiment tocmai din această neputință de-al defini, de-ai desluși
misterul.Dar de ce să ucizi un sentiment printr-o noțiune? Ar fi o
crimă a minții ce-ar leza cu siguranță spiritul.Oamenii, de cele mai
multe ori, în mod inconștient ajung să creadă că persoana de lângă este
însăși iubirea, ajung să identifice sentimentul cu materia.Oare acest
lucru n-ar fi o încălcare a pactului dintre minte și suflet, dintre
paradisiac și luciferic? De fapt, oamenii nu iubesc persoana de lângă,
ei își iubesc propriul sentiment.E ca și când fiecare suflet este
conectat continuu la acest sentiment.O conectare spirituală pe care n-o
putem percepe, dar pe care de cele mai multe ori tindem s-o explicăm,
iar în momentul în care ne dăm seama că explicațiile sunt nule
conștientizăm adevăratul răspuns: imposibilitatea definirii
indefinitului.
Dacă oamenii își iubesc propria iubire asta ar însemna ca însuși sentimentul să se iubească pe sine?
vineri, 26 iulie 2013
Gand in picaj
gândurile au capete colorate.
trapezul conștiintei
este în picaj.
dar inima mi-e liniștită
știe că de acolo,
de jos,
poți vedea cerul.
joi, 25 iulie 2013
captiv în gândul meu
nu am îndeajuns de mulți ochi
pentru a-ți cuprinde privirea
și nu am suficiente cuvinte
pentru a-ți vorbi.
gândurile nu te mai pot cuprinde.
din vina ta, ele trebuie să se nască la infinit.
astfel voi ști sigur
că ești captiv în gândul meu.
vineri, 5 iulie 2013
Sepulcru
Camuflat în nefiinţă
Încet aşterni gânduri pe rând,
Spălate de conştiinţă
Cad păcate pe-un cuvânt.
Încet aşterni gânduri pe rând,
Spălate de conştiinţă
Cad păcate pe-un cuvânt.
Tremură suspine-n tine
Memoria îţi zace sedată,
De un anotimp uitat
Lipit de-a timpului fereastră.
De un anotimp uitat
Lipit de-a timpului fereastră.
Rostu-l pierzi, că orişicare
În pământ o să te întorci,
În pământ o să te întorci,
Orbit de-a vieţii lumină
Moartea-n vis tu o cunoşti.
Moartea-n vis tu o cunoşti.
Transferat prin amintire
Chipul greu ţi-l recunoşti
Ca într-o valiză goală
Cauţi vreme să întorci.
Chipul greu ţi-l recunoşti
Ca într-o valiză goală
Cauţi vreme să întorci.
Dar aici este nimic
Şi el tot o moarte are,
Calculezi cum să ridici
Semnul de pe-o întrebare.
E doar vid şi nefiinţă,
Peste tot doar paşi de sticlă
În ochi îţi constrângi tristeţea
Ca pe-o ultimă neputinţă.
Şi el tot o moarte are,
Calculezi cum să ridici
Semnul de pe-o întrebare.
E doar vid şi nefiinţă,
Peste tot doar paşi de sticlă
În ochi îţi constrângi tristeţea
Ca pe-o ultimă neputinţă.
Ai vrea să simţi,ai vrea să
speri
Că poate, ceva s-a schimbat,
Dar în zadar tu cauţi porţi
Când ceasul tău este stricat.
Trecător fiind prin lume
Din când în când, la stop te-opreşti
Alegi lunga destinaţie
A inepţiilor fireşti.
Că poate, ceva s-a schimbat,
Dar în zadar tu cauţi porţi
Când ceasul tău este stricat.
Trecător fiind prin lume
Din când în când, la stop te-opreşti
Alegi lunga destinaţie
A inepţiilor fireşti.
Găseşte sensuri în toate
Iar pe urmă poţi vorbi,
Despre-a morţii singurătate,
Despre-a vieţii agonii.
Iar pe urmă poţi vorbi,
Despre-a morţii singurătate,
Despre-a vieţii agonii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)